EDUCAŢIE   SOCIETATE   CULTURĂ

Fundația Alfa, Suflet și Energie va susține performanța școlară a 22 tineri în cadrul programului de burse “Fabrica de Excelență”

Fundația Alfa, Suflet și Energie va acorda prin programul “Fabrica de Excelență” 22 burse tinerilor elevi, studenți sau masteranzi pentru anul școlar/ universitar 2014-2015.

Programul a debutat în luna mai și are ca obiectiv susținerea excelenței și a performanței tinerilor care aspiră la o carieră de succes și au nevoie de sprijin financiar. Înscrierea în program s-a facut prin depunerea unui dosar de candidatură prin care aplicantul și-a prezentat portofoliul educațional și motivația de a obține bursa.

În urma analizei dosarelor de candidatură au fost desemnați 22 bursieri, din care 10 sunt elevi și 12 studenți sau masteranzi. Valoarea burselor este de 5000 lei/ an pentru studenți sau masteranzi, respectiv 2500 lei/an pentru elevi. Aceste burse sunt destinate pregătirii didactice a tinerilor în vederea susținerii participării la olimpiade, competiții, activități de cercetare/ științifice, proiecte școlare sau educative, perfecționare și formare, etc. Lista finaliștilor este publicată pe site-ul fundației www.fundatiaalfa.ro.


GALERIE FOTO

CONT IN LEI:
RO 91 BACX 0000 0009 4996 1001,
deschis la UniCredit Bank,
Sucursala Botoşani
FUNDAŢIA ALFA, SUFLET ŞI ENERGIE
Strada Manoleşti Deal 33, 710003, Botoşani, România
T (40 231) 532186 | F (40 231) 532185
office@fundatiaalfa.ro
Cod de inregistrare fiscală CIF: 32550216